Suceveanul Adrian Agache a câştigat titlul de campion al României la seniori

După mulţi ani, Suceava are din nou un campion naţional de seniori la lupte greco-romane, ultimul titlu la individual pentru CSM fiind câştigat acum aproximativ 30 de ani. Este vorba de Adrian Agache, antrenat în prezent la Clubul Sportiv Municipal Suceava de Daniel Ciubotaru, dar care a fost descoperit şi format până la vârsta de 18 ani de antrenorul Valerică Gherasim, la Liceul cu Program Sportiv din Suceava. Component al loturilor naţionale de la 14 ani, Adrian Agache a câştigat medalia de aur la Campionatul Naţional Individual de seniori de la Reşiţa la categoria 77 de kilograme, deşi este în ultimul an de juniori I şi a luptat cu sportivi mai mari ca vârstă.

„A fost un turneu final cu meciuri foarte dificile pentru Adrian Agache, mai ales că este încă junior I şi a luptat cu seniori. A avut patru meciuri, trei le-a câştigat prin superioritate şi o finală în care s-a impus la puncte, cu scorul 5 – 4. Acest titlu de campion al României are în spate mulţi ani de muncă şi sacrificii, şi cu siguranţă Adrian Agache nu se va opri aici”, a explicat Valerică Gherasim, antrenor ce l-a descoperit şi format la LPS Suceava pe Adrian, iar la aceste finale l-a asistat la colţ.

Anul trecut, Adrian Agache a câştigat nu mai puţin de opt medalii, între care una de aur la juniori I, argint la tineret şi bronz la seniori. La 18 ani, Adrian Agache a trecut la Clubul Sportiv Municipal Suceava, unde este antrenat de Daniel Ciubotaru.

„Adrian Agache venea după o accidentare ce l-a ţinut pe margine, iar deplasarea sa la aceste finale a fost sub semnul incertitudinii, deoarece risca să se accidenteze şi mai grav şi să-şi compromită tot sezonul, unul în care va mai lupta cu şanse mari la medalii. Această medalie de aur este o performanţă notabilă pentru clubul nostru, mai ales c-au trecut aproape 30 de ani de când n-am avut un campion la seniori, la individual. Medalii

am mai avut şi la individual, şi la echipe. Mulţumim pentru sprijin Primăriei şi Consiliului Local Suceava, Ambro Suceava, Harivex, Sevi Caba (Restaurant Melody), Valentin Stănuţ, George Andronic şi Dan Buliga”, a explicat antrenorul Daniel Ciubotaru.

 

Sursa foto + text: monitorulsv.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoric CSM Suceava

logo footer

In anul 1972 se infiinteaza Clubul Sportiv Municipal SUCEAVA, initial cu sectiile atletism,fotbal,rugby,volei.

Ulterior in 1976 s-au adaugat sectiile de lupte greco-romane,hochei pe gheata, in 1978 patinaj viteza,   in 1979 handbal, in 1981 inot, in 1990 baseball si canotaj. Rezultatele bune nu amu intirziat sa apara .Chiar din primul an de la infiintare prin promovarea echipei de rugby in divizia A,dar si prin alti  sportivi ai altor sectii cum ar fi ; atletism,lupte ,greco-romane,fotbal,inot,canotaj si tir cu arcul.Beneficiind de o baza larga de selectie ,de antrenori valorosi precum si de un management efficient  CSM Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii sai peste 100 de medalii internationale si nenumarate medalii nationale.