Tânăra rădăuțeancă Mădălina Amăistroaie a reușit o performanță de senzație, reușind să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de tir cu arcul. Sportiva în vârstă de doar 18 ani, legitimată la CSȘ Rădăuți – CSM Suceava, a izbutit să-și îndeplinească acest vis după ce a câștigat într-o manieră entuziasmantă concursul de calificare de la Paris, în finală învingând-o cu 6-4 pe poloneza Sylwia Zyzanska.
Mădălina este antrenată de Ioana Covaliu și Andrei Dănilă, fiind considerată una dintre cele mai talentate sportive tricolore de la tir cu arcul, medaliată cu aur la Cupa Europeană de Tineret în 2019. Momentan, rădăuțeanca se află pe locul 27 în clasamentul mondial.
„Mădălina a devenit prima femeie din România calificată la Jocurile Olimpice în proba de tir cu arcul. Să nu uităm că, în 2008, la Beijing, tot un sportiv de la CSȘ Rădăuți - CSM Suceava a reprezentat Romania, este vorba de Alexandru Bodnar. A fost un moment istoric, luni seară, la Paris, Mădălina intrând in cercul exclusivist al sportivilor olimpici. Parcursul ei a fost oarecum firesc după rezultatele de anul acesta din competițiile de pregătire. Mă bucură mult nu doar rezultatul obținut, ci modul în care a venit. Chiar dacă a concurat cu sportive foarte bine cotate, Mădălina a fost de neoprit în concursul de calificare de la Paris”, a declarat antrenoarea Ioana Covaliu.
Sursa foto + text: monitorulsv.ro